STIRI DE LA SKODA
16.01.2019

An-record: ŠKODA a livrat 1,25 milioane de automobile în anul 2018, la nivel mondial

Pentru al cincilea an consecutiv, ŠKODA înregistrează un număr-record de livrări. La nivel mondial, producătorul ceh de automobile, a livrat cu 4,4% mai multe vehicule, ajungând la 1.253.700 automobile în 2018 (2017: 1.200.500). Creșteri importante s-au înregistrat în Europa (826.800 unități, +4,9%) și pe piețele din China (341.000 unități,+4,9%) și Rusia (81.500 unități, +30,7%). Modelele SUV, KODIAQ și KAROQ,continua să fie printre principalii responsabili de creștere, în timp ce ŠKODA OCTAVIA rămâne cel mai vândut model al mărcii.
skoda_2018

Directorul General ŠKODA AUTO, Bernhard Maier, declară: "În anul 2018, am livrat cele mai multe automobile de până acum.Acest rezultat demonstrează eficiența Strategiei ŠKODA 2025; campania noastră de produse își extinde puterea la nivel mondial. ŠKODA crește sustenabil și gestionabil, în ciuda faptului că anul 2018 a adus numeroase provocări pentru industria auto, inclusiv noul standard WLTP. În anul 2019 vom continua campania de produse cu noi modele, cum ar fi, SCALA, versiunea de producție a conceptului VISION X și multe altele. În același timp, lansăm electromobilitatea la ŠKODA în acest an, cu primul nostru hibrid plug-in și prima mașină pur electrică – un moment special pentru istoria de 124 de ani a companiei noastre."

Alain Favey, Directorul ŠKODA AUTO responsabil pentru Vânzări și Marketing, adaugă: “Numărul-record al vânzărilor arată că am fost capabili să atragem noi grupuri de clienți în anul 2018, cu gama noastră de modele atractive și moderne. Un mare ”mulțumesc” tuturor distribuitorilor ŠKODA – s-au descurcat excelent, şi de această dată, după cum ne-au obişnuit, aducând o contribuție semnificativă la succesul companiei, prin efortul depus zilnic.”

În Europa de Vest, livrările către clienți în anul 2018 au crescut cu 1,8% ajungând la 486.400 automobile (2017: 477.700 unități). Pe cea de-a doua ce mai mare piață unică a mărcii, în Germania, vânzările ŠKODA au crescut ușor, ajungând la 176.600 automobile (2017: 173.300 unități, +1,9%). Astfel, producătorul ceh și-a consolidat cu succes poziția printre cele mai importante mărci de volum. ŠKODA a înregistrat o creștere de două cifre în Franța (32.000 unități, +17,5%), Spania (27.000 unități, +11,5%), Olanda (17.000 unități, +11,6%) șiGrecia (3.700 unități, +17,6%).

În Europa Centrală, livrările ŠKODA au atins un total de 212.900 automobile în anul 2018 (2017: 207.100 unități, +2,8%). Pe piața de proveniență, Republica Cehă, compania a avut livrări de 93.600 automobile (2017: 95.000 unități, -1,5%). În Polonia, producătorul de automobile și-a crescut livrările cu 6,7%, ajungând la 71.100 mașini (2017: 66.600 unități). Livrările ŠKODA au crescut și în Slovacia (21.900 unități, +4,2%), Ungaria (13.800 unități, +9,1%), Slovenia (7.300 unități, +2,4%) și Croația (5.300 unități, +11,5%).

Livrările dinEuropa de Est, excluzând Rusia,au crescut cu 46.100 automobile în anul 2018 –

o creștere de 11,5% față de anul precedent (2017: 41.300 unități). Compania a înregistrat o creștere și în România (13.200 unități, +13,4%), Statele Baltice (8.000 unități, +7,4%), Serbia (7.400 unități, +10,2%), Bulgaria (3.900 unități, +21,9%), Bosnia (1.800 unități, + 13,7%) și Kazahstan (800 unități, +105%).

În Rusia ŠKODA a reuşit o creștere semnificativă în anul 2018: livrările de 81.500 unități au reprezentat o creștere de două cifre, 30,7% comparativ cu anul precedent (2017: 62.300 unități).

Pe cea mai mare piață de vânzări, China, livrările producătorului ceh au ajuns la 341.000 automobile în anul 2018 (2017: 325.000 unități, +4,9%).

ŠKODA  a crescut ușor și pe piața din India, depășind rezultatele anului trecut, ajungând la 17.200 automobile vândute (2017: 17.100 unități, +0,8%).

Livrările ŠKODA AUTO în anul 2018 (în unități, rotunjite, per model; +/- în procente, comparativ cu anul 2017):

ŠKODA OCTAVIA (388.200; -7,3 %)

ŠKODA RAPID (191.500; -9,5 %)

ŠKODA FABIA (190.900; -7,6 %)

ŠKODA KODIAQ (149.200; +49,3 %)

ŠKODA SUPERB (138.100; -8,5 %)

ŠKODA YETI (13.100; -81,2 %) ŠKODA KAROQ (115.700; -)

ŠKODA KAMIQ (vândut doar în China: 27.900; -)

ŠKODA CITIGO (vândut doar în Europa: 39.200; +5,5 %)